Invitatie Trofeu 2017

Dragi prieteni,

Asociaţia Română de Turism “Gioni Baboş” vă invită la Trofeul Gioni Baboș, între 21-27 august 2017, la Cabana Diham din Munții Bucegi. Cazarea în cabană se asigură contracost (25 lei/pat/noapte). Copiii au gratuitate dacă nu ocupă pat. Va exista și o tabără amenajată pentru corturi.

Pentru rezervări ne puteţi contacta pe email artgionibabos@gmail.com, pe Facebook sau direct la Dan Ionescu (0722615226).

PROGRAM DE DESFĂŞURARE

În perioada 21-24 august 2017, pe lângă trasee montane nonimpuse, se vor desfășura acțiuni de :
- ecologizare a zonei;
- asistență în ceea ce privește necesitățile Cabanei Diham (este nevoie de ajutor în căratul materialelor pentru refacerea acoperișului etc.);
- instruire a copiilor în ceea ce privește primul-ajutor, orientarea și echipamentul montan, noduri de alpinism, montarea cortului etc.

25.08.2017
- 1200 – 1930 Primirea participanţilor
- 2000 Ședința tehnică
- 2100 Proba de slide-show*

26.08.2017
- 0830 Plecare pe traseu de regularitate. Pe parcursul traseului se va desfășura și proba de cunoștințe generale și de prim ajutor.
- 1800 Proba de orientare turistică în jurul Cabanei Diham
- 2100 Proba foto** - cu fotografii suprinse numai în timpul traseului de regularitate.
- 2230 Proba culturală***

27.08.2017
- 1030 Festivitatea de premiere

NOTĂ:

Programul poate suferi modificări ulterioare, dar acestea nu vor fi majore.

* Proba de slide-show presupune o prezentare de tip slide-show însoțită de fundal muzical, va avea tematică exclusiv montană și nu va depăși 7 minute. Organizatorii vor pune la dispoziție proiector, calculator și sistem audio.

** Pentru proba foto, fiecare club participant va putea prezenta 10 fotografii reprezentative. Organizatorii vor pune la dispoziție proiector și calculator cu cititor de carduri sd/minisd și port usb, pentru selectarea și vizualizarea fotografiilor.

*** Proba Culturală va fi de maxim 10 minute pentru fiecare echipă formată din cel puţin 2 membri din acelaşi club. Tema obligatorie a programului cultural este: turism – ecologie – sport – natură. Forma de manifestare artistică poate cuprinde cântece, poezii, momente teatrale, dans etc. Organizatorii vor pune la dispoziție sistem de amplificare audio: mixer cu minim 4 canale, minim 2 microfoane.

No comments

Post a Comment

© Asociatia Romana de Turism "Gioni Babos"
Maira Gall